Monstrulețul Flămânzilă

Cred că nu mi se pare, chiar așa e: cu cât cresc, copiii își doresc jucării/figurine tot mai mici. Cel puțin, așa este în cazul fiică-mii celei mari. Ștrumfi, Hatchimals, ponei și alte mărunțișuri își găsesc, uneori, cu greu un loc al lor. Aici intervine rolul lui Flămânzilă, monstrulețul cel haios: cu o gură cât casa, adăpostește o mică armată de figurine. Singura lui problemă este că mă abțin cu greu să-i mai fac niște prieteni…

Fir: bumbac (55%) și acril (45%)
Înălțime (fără tentacule): 16 cm
Înălțime (cu tentacule): 28 cm
Diametru: 10 cm
Designer: Carissa Browning

Elefant

Potrivit mâinilor mici de bebeluș.

Creat în mod special pentru cei mici, acest model de elefant a fost confecționat din materiale sigure pentru copiii până la 3 ani.
Fir: bumbac 100%, de calitate superioară. Nu se scămoșează, nu se decolorează și poate fi spălat în mașina automată.

Umplutură: hipoalergenică
Înălțime: 6 cm
Lungime: 7 cm
Designer: Irene Haakt

Balena Gerda

Cărțile de povești ale fiicelor mele sunt un izvor nesecat de inspirație. Datorită uneia dintre cele mai recente achiziții, am decis să croșetez o creatură la care nu mă gândisem înainte: o balenă.
Gerda este lucrată din fir de bumbac de calitate superioară, care nu se decolorează, deci poate înota în mașina de spălat.
Detalii:
Umplutură: hipoalergenică
Înălțime: 6,5 cm
Lungime: 11 cm

Weebee Driada

Creatoarea păpușilor Weebee a lansat o provocare, cu ocazia împlinirii a trei ani de la lansarea acestui design atât de popular în lumea confecționerilor de jucării croșetate: pornind de la designul original, și fără a-l modifica(păpușa de bază trebuie să fie identificată cu ușurință), să creezi un personaj nou. La acesta din urmă, posibilitățile aveau să fie nelimitate: să pui mai mulți ochi, mâini, picioare, coarne, urechi sau orice alte elemente, după preferințe.
În mintea mea, imaginea s-a creat aproape instantaneu: păpușa verde era în strânsă legătură cu natura. Și așa am început lucrul la Driadă…

A fost un drum destul de lung până la final, deoarece am optat pentru multe spirale și cârlionți, atât la realizarea părului, cât și la fustă.

Topul este o piesă croșetată separat, însă fusta este lucrată direct pe corp.
Cornițele-crengi și mușchiul au rolul de a întregi nimfa.
După aproximativ două săptămâni de lucru, a rezultat o păpușă unicat cu înălțimea de aproximativ 18 cm.
Fir: acril 100%
Umplutură: hipoalergenică.

Mai multe despre designer și șabloanele folosite în realizarea Driadei, aici:
https://www.ravelry.com/projects/Gucci-boo/weebee-standard-size-baby-doll-5

Cotlet de porc cu sos de usturoi

Ingrediente

  • cotlet de porc feliat
  • 1 ceapă albă
  • o căpățână de usturoi
  • 1 usturoi verde tăiat mărunt
  • sare, piper, cimbrișor
  • amidon din porumb, lapte și smântână – pentru sos

Mod de preparare

Așezăm carnea într-o cratiță cu interior din ceramică. Adăugăm puțină apă (nu folosim deloc ulei) și o lăsăm la foc mic până carnea își „lasă” surplusul de apă. Punem ceapa tăiată solzișori și usturoiul verde, întoarcem carnea pe ambele părți până devine albă, apoi adăugăm apă și lăsăm să fiarbă la foc mic. Condimentăm cu sare și piper după gust.


Când carnea este aproape fiartă adăugăm cimbrișorul, iar după ce a fiert suficient preparăm sosul din amidon de porumb cu puțin lapte și îl turnăm peste carne. Adăugăm usturoiul uscat tocat mărunt și smântâna, și mai lăsăm pe foc 1-2 minute.
Carnea astfel preparată merge foarte bine cu piure de cartofi sau cu mămăliguță.
Poftă bună!

Pancakes – clătite americane

Ingrediente

  • 400 g făină
  • 500 ml lapte
  • 4 ouă
  • 3 lingurițe rase praf copt
  • 1/2 linguriță rasă bicarbonat
  • un vârf sare
  • 3-4 linguri zahăr
  • zahăr vanilat
  • 6 linguri ulei

Mod de preparare
Amestecăm făina cu praful de copt, bicarbonatul și zahărul.

Separăm albușurile de galbenușuri. Mixăm gălbenușurile cu sarea aprox. 3 minute, iar albușurile până se trasformă într-o spumă pufoasă.
Amestecăm laptele cu uleiul și îl adăugăm gălbenușurilor.
Adăugăm făina amestecând bine iar la final adaugăm albușurile, amestecând de jos în sus cu grijă.
Vom obține un aluat mai dens, cu o consistență pufoasă.
Într-o tigaie teflonată topim un cubuleț de unt, pe care îl ștergem apoi cu un servețel din hârtie (nu înainte de a fi uns toată suprafața tigăii). În acest fel,  pancakes vor avea o suprafață aurie uniformă. E de ajuns să ungeți tigaia o singură dată pentru toată cantitatea de aluat.
Turnăm aluatul în centrul tigăii cu ajutorul unui polonic. Acesta se va uniformiza singur, întinzându-se exact cât e nevoie.

Întoarcem clătita atunci când observăm că pe suprafața acesteia s-au format bășicuțe și și-a pierdut luciul.Continuăm în acest mod până se termină aluatul.
Clătitele americane merg la fix cu sirop de arțar. În lipsa acestuia sau după preferințe, se poate folosi sos de ciocolată, miere sau se pot presăra cu zahăr pudră.
Poftă bună!

Mărțișoarele și voluntariatul

În ultimii ani, februarie mă gășește „mărțișorind”. Am început cu tehnica învârtitului hârtiei sau „quilling”, am cochetat cu pictura în puncte și iată că a venit momentul să îmi folosesc înclinația către ață și croșetă.
Am decis să merg pe varianta broșelor, pentru a putea fi utilizate cu mai multe ocazii, nu doar timp de 8 zile într-un an.
Din dragoste pentru voluntariat și cu gândul la doamnele care vor primi mărțișoarele, am ales drept temă florile.

Ca și accesorii am ales obiecte cu simbolistică importantă pentru mine:
– nasturii – conștientizarea existenței violenței domestice este primul pas în lupta împotriva acesteia. Mi-aș dori ca fiecare femeie din această lume să fie într-o relație sănătoasă, să știe că partenerul trebuie să o respecte și să o protejeze;

– talismanele – trifoi cu 4 foi, îngerași, frunzulițe ori delfini, toate confecționate din argint tibetan – au rol diferit: de la noroc la protecție sau regenerare, revenire la viață.

Pentru a afla mai multe despre proiectul de voluntariat, urmărește linukul de mai jos:
https://impreunareusimmures.wordpress.com/2019/02/04/proiect-martisorul-2019/

Din categoria „Gustul copilăriei”: Orez cu lapte

  • 1l lichid (500 ml apă + 500 ml lapte)
  • 250 g orez
  • coaja de la o portocală
  • 70 g zahăr
  • 1 linguriță scorțișoară
  • 1/4 linguriță cardamom

E de preferat să prepari orezul cu lapte într-o oală care nu lipește – eu folosesc una cu interior din ceramică.
Adu apa la fierbere și adaugă orezul. Amestecă puțin, dă focul de la mare la mediu-mic și lasă așa până când orezul absoarbe apa.

Adaugă laptele amestecând ușor și lasă pe foc mic până e absorbit de orez.

Spre sfârșit adaugă zahărul, coaja de portocală și cardamomul.
După ce l-ai turnat în castroane, presară scorțișoara.

Poftă bună!

Notă: rețeta nu e foarte dulce; prefer să folosesc zahărul pentru intensificarea aromelor ingredientelor, și nu ca sursă principală a gustului.

Eliza, fetița cu cizmulițe magice

Eliza e o păpuşă realizată după personajul principal al unei cărți pentru copii. 
Fiecare obiect de îmbrăcăminte a fost realizat după ilustrațiile din carte, astfel încât păpușa să pară a fi coborât dintre coperțile acesteia.



Eliza este o păpușă tip Weebee. Astfel, îmbrăcămintea se poate înlocui cu alte obiecte vestimentare destinate Weebee.




Fir: acril 100%
Umplutură: hipoalergenică
Înălțime: 17 cm
Designer: Laura Tegg click here for pattern