25 martie – Ziua Poliției Române. Una din modalitățile de a marca această zi a fost realizarea unui concurs de desene/felicitări.
Am auzit despre acest concurs de la Lorena, colega mea de birou. Fiind o mamă extrem de dedicată educației copiilor ei, l-a încurajat pe băiețelul ei, în anii trecuți, să realizeze desenele cu care a participat (și câștigat) la acest concurs.
Anul acesta a venit și rândul meu de a-mi încuraja copilul să participe cu o lucrare. Am întrebat părinții colegilor Ioanei dacă s-a luat decizia la nivelul școlii de a se participa la concurs, însă nimeni nu a zis nimic… și atunci am hotărât să nu ratez șansa asta.
Inițial, Ioana nu a fost prea încântată de idee: în opinia ei, nu știa prea multe despre Poliție. Am început discuția cu ea, încercând să o fac să își amintească discuții/experiențe din gradiniță legate de aceasta instituție. Văzând că informațiile vin cu ușurință, i-am propus să scriu pe o hârtie ce știe despre Poliție, urmând să decidem ulterior modalitatea prin care să împărtășească aceste cunoștințe.
Luând în considerare și ideea Alinei (my BFF) de a realiza niste cercuri în care să includă diferite imagini, și văzând că Ioana știa mai multe decât crezuse inițial, am decis să facem o serie de cercuri care să conțină o imagine reprezentativă pentru fiecare activitate pe care o scrisesem pe coală.
Ioana a spus că vrea ca în mijloc să deseneze o doamnă polițist, urmând apoi să evidențieze: amenda, dirijarea circulației, faptul că există câini polițiști dresați pentru diferite operațiuni, prinderea hoților (sau, în cazul Ioanei, a hoaței, căreia i-a colorat costumul în portocaliu – pentru că “Orange is the new Black”) și, pentru că avusese la grădiniță o temă în acest sens – cum să traversăm corect.
Imediat după ce a început creionarea doamnei polițist, i-a venit ideea de a-și “boteza” desenul. Și după modul în care aranjasem cercurile, cum altfel decât “Floarea Polițistă”?
Am trimis apoi desenul la o adresă îndicată de organizatori.
Apoi a venit telefonul: din cele 600 trimise din tot județul, desenul Ioanei fusese selectat pentru premiere și era invitată a doua zi la festivitate!
Nici nu am întrebat ce loc urma să ocupe – nici nu prea conta, de altfel: faptul că munca îi fusese apreciată era de ajuns!
Am sunat-o pe mama, să o rog să o însoțească (regret mare că nu puteam fi lângă copilul meu cu această ocazie… însă trebuie să am grijă ca surioara ei mult-așteptată să stea în siguranță în burtică). Apoi am anunțat la școală că urma să lipsească de la câteva cursuri a doua zi.
Când a ajuns acasă și i-a dat vestea, nu îi venea să creadă! Cred că, sincer, nu se așteptase ca desenul ei să fie considerat unul deosebit – îi spusesem și că unul dintre criterii era originalitatea.
A doua zi, am așteptat cu nerăbdare să îmi povestească cum fusese la premiere.
Nu pot exprima în cuvinte entuziasmul cu care mi-a vorbit depre Radar, în care căpătase până la urmă curajul să urce, alături de alți copii; despre motocicleta de la Rutieră; despre Ciobănescul German bine dresat și extrem de răbdător în preajma atâtor copii plini de energie; despre amprentare; despre armele pe care avusese voie chiar să le atingă (!). Cadoul primit pentru ocuparea Locului I (un set de obiecte de birotică) a fost unul deosebit din punctul ei de vedere.
La finalul acestei experiențe, cel mai mult m-a bucurat însă amintirea entuziasmului de pe chipul ei și m-am felicitat că am insistat să o încurajez să nu rateze ocazia de a participa la acest concurs.
