Vestea plecării premature a lui Chester a picat ca un bolovan și la aflarea ei am simțit că mă sufoc pentru câteva momente.
Apoi au început să curgă amintirile, iar My December e pe repeat în creierul meu de două zile.
Vocea lui Chester și a lui Mike mi-au sunat la nesfârșit în urechi într-o perioadă întunecată a vieții mele: momentul aflării veștii și apoi lupta tatălui meu cu cancerul, pe care din păcate, a pierdut-o…
Apoi mai târziu, în lunile în care nimic nu părea să mai aibă vreun sens… când totul era gol și nu găseam un punct de care să mă agăț, băieții aștia cântau tocmai despre trăirile mele, ei păreau să înțeleagă exact în ce ape mă scăldam, iar asta a contat mult pentru mine.
În versurile pieselor de pe Hybrid Theory și Meteora mă regăsesc într-o oarecare măsură și acum. Am rămas fan Linkin Park în toți anii ăștia tocmai datorită acestor albume, pe care am continuat să le ascult și care au și acum același efect asupra mea.
La un moment dat, drumurile noastre au luat-o însă în direcții diferite. Așteptam o revenire la ceea ce am iubit la ei, dar atât eu, cât și ei, ne schimbaserăm. Am acceptat asta cu o umbră de tristețe, însă știam că mă puteam întoarce la primele albume de fiecare dată când mi se făcea dor sau aveam nevoie să simt că cineva îmi înțelege trăirile. Și știu că voi continua să revin la piesele alea de fiecare dată când mi se va face dor sau voi avea nevoie… și în fiecare 18 decembrie, de ziua tatei.
Nu m-am gândit niciodată la această despărțire. De fapt, Chester va rămâne mereu cu noi prin muzica lui și a colegilor săi.
Sper doar să știe că prin talentul lui a atins nenumărate vieți; a lăsat în urmă tare mulți oameni care l-au iubit exact așa cum era.
Dragă Chester, îți mulțumesc din tot sufletul pentru muzica ta și sper din toată ființa că ești într-un loc mai bun.
Drum bun spre stele!
