Datorită Buzzstore am posibilitatea de a mă afla printre testerii unei noi game de produse de îngrijire pentru femei – Fa Island Vibes.
La alegerea aromelor, producătorii s-au inspirat din trei destinații alese de turiști pentru petrecerea vacanțelor: Hawaii, Fiji și Bali. Cu o combinație potrivită, zic eu, de fructe și flori, noile produse Fa mă fac să mă simt Fantastic!
Eu testez gelul de duș și deodorantul Hawaii love. Aroma de ananas și flori frangipani (plumeria) îmi lasă pielea mirosind a… vacanță! Frangipani este o floare care îți parfumează nu doar pielea, ci și mintea! De fiecare dată când le folosesc, mă gândesc la mare, la briză, la mângâierea razelor de soare.
În zilele în care temperaturile se ridică și la 30 grade Celsius, e o binecuvântare să folosești aceste produse. Gelul de duș îți lasă pielea catifelată și nu îți rămâne senzația aceea de „încărcat” pe care o dau unele produse, iar parfumul este un bonus bine-primit. Aroma dulce a ananasului e oarecum „tăiată” de cea a florilor, rezultatul e unul pe placul meu (nu sunt un fan al mirosurilor foarte dulci).
Deodorantul nu conține săruri de aluminiu. Mai mult, atât deodorantul, cât și gelul de duș au certificare Vegan, ceea ce înseamnă, printre altele, că nu au fost testate pe animale.
Vara asta am să mă las purtată de senzațiile oferite de Fa Island Vibes și te invit să faci și tu o încercare!