Răsfățul burticii

Zilele trecute, am primit o vizită din partea Ivonei.
Dacă ești în Tîrgu Mureș și mai ai și un copil născut în ultimii… să zicem 10 ani (sau mai mult?), cu siguranță o știi pe Ivona. Ai întâlnit-o fie la Fundația Alpha Transilvană, fie la petreceri de copii ori la evenimente dedicate acestora, mereu veselă, pusă pe șotii și… pictând.
Ivona a pictat mii de mânuțe sau obrăjori cu inimioare, curcubee, animăluțe ori personaje preferate ale celor mici, cu sclipici sau fără, în toate culorile posibile.
Așadar, acum știți care Ivona a venit la noi. Trebuie să menționez că ea nu a venit singură, ci însoțită de ale ei “magic colors”, hotărâtă să îmi răsfețe burtica 🙂
Burtica unei femei însărcinate este ceva cu totul special. Din acest motiv, în ultima perioadă a devenit tot mai populară pictura pe burtică. Este o modalitate deosebită și unică de a-ți prețui sarcina și de a păstra vie în memorie această perioadă. 
Deși nu aveam o imagine clară asupra modelului pe care îl doream, Ivona a așteptat extrem de răbdătoare să îi spun elementele pe care doream să le conțină imaginea și am stabilit împreună detaliile privind culorile, personajele etc.

Din câte am înțeles, perioada cea mai potrivită pentru pictura de burtică e undeva între 6-8 luni. Am citit că există mămici care au ales să fie pictate de două sau trei ori pe parcursul sarcinii, alegând modele progresive. Spre exemplu, inițial le-a fost pictat un copac înmugurit, pentru ca mai târziu, după ce burtica a mai crescut, copacul să fie unul plin cu flori.
După cum ați observat deja, eu am ales zâne. Ioana și Alexa vor fi mereu zânele noastre, două suflete care vor exercita zi de zi asupra noastră o magie specială, pe care copiii au puterea să o reverse asupra părinților lor. Mai mult decât atât, zânele sunt exact așa cum ne vedem noi fetele: delicate, pure, zglobii și jucăușe.
După o oră și ceva, Ivona și-a încheiat pictura, iar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor: WOW!
Vlad și-a reluat rolul de fotograf, și a imortalizat momentul:

Ne bucuram și ne minunam noi de zor, când Ivona a venit cu o sugestie. …de parcă ar fi fost o noutate că talentul și ideile ei nu au limită!
Am salutat cu entuziasm propunerea, și astfel desenul de pe burtică a devenit… tablou!

Cred că, urmărind imaginile, veți fi de acord cu mine că Ivona’s Magic Colors will do their true magic! Nu trebuie  decât să le dați ocazia!
Dacă încă nu v-ați convins, sau din contră, vă doriți și voi o pictură deosebită pe burtică, vă invit cu toată căldura să-i vizitați pagina de facebook, urmărind linkul:
https://www.facebook.com/pg/ivonamagiccolors/photos/?tab=album&album_id=1690371061245255

 

5 thoughts on “Răsfățul burticii

  1. Woowww! Ce frumos ai scris, laura!!! Multumesc mult pentru aprecieri si multumesc ca m-ai ales sa-ti rasfat burtica! Va pup pe toti! 🙂

  2. I do not even know how I ended up here, but I thought this post was good. I do not know who you are but definitely you are going to a famous blogger if you aren’t already 😉 Cheers!

Leave your comment