O vulpiță călătoare. Sau două?!

Săptămâna asta a venit cu o surpiză plăcută: am fost selectată pentru a testa cea mai recentă creație a lui Carrie Andersen – o vulpiță. Deşi gândită a fi breloc, vulpița poate avea orice rol îți doreşti, de la jucărie de dimensiuni reduse până la componentă a unui carusel pentru bebeluşi ori, aşa cum am văzut-o eu, un charm pentru rucsac.
Mă angajasem să lucrez atât cu fir din bumbac 100%, cât şi cu acril, aşa că “împărțeala” a fost uşoară: cea din acril pentru Ioana, iar cea din bumbac pentru Alexa. Bumbacul este recomandat celor mici deoarece ei sunt cei care verifică jucăriile cu gurița 😊

    

Chiar dacă e la început de drum ca şi designer de jucării croşetate, Carrie face o treabă de profesionist: jucăriile ei sunt lucrate îngrijit, cu multă atenție, iar pattern-urile sunt uşor de urmărit. Acestea sunt scrise cu o multitudine de explicații, conțin scheme şi fotografii de calitate.

Mi-a făcut plăcere să croşetez drăgălăşeniile astea pentru fete şi am lucrat cu mult entuziasm, ştiind că mă număr printre primele persoane care au şansa de a le realiza.

Cred că proiectul poate fi dus la final şi de începători, iar dacă e să mă întrebați pe mine, firul mai potrivit ar fi bumbacul. Chiar dacă e mai rigid şi puțin mai dificil de lucrat, are ținută mai frumoasă. Vulpița are câteva detalii care se estompează cu firul acrilic, dar care nu suferă modificări la varianta din bumbac. 
Diferențele dintre cele două sunt destul de mici: cea din bumbac are 8 cm, este lucrată cu croşetă de 2 mm şi are ochi de 6 mm, iar cea din acril are aproximativ 8,5 cm, e lucrată cu croşetă de 3 mm şi are ochi de 7 mm.
Pentru doritorii pasionați de croşetat, vulpița se poate găsi pe Ravelry la un preț foarte bun. 
Click aici pentru pattern 

Leave your comment