Am născut la stat și n-am dat mită!

Nu cred în mituirea cadrelor medicale pentru a beneficia de servicii superioare.
Am de mulțumit pentru profesionalismul de care au dat dovadă cadrele medicale, însă ăsta e jobul lor și mi se pare normal să pună în aplicare ce au învățat în anii ăia de școală. Apreciez modul în care s-au comportat, însă nu văd de ce aș fi mers cu plicul după mine, să plătesc din nou niște servicii pentru care am contribuit lunar atât eu, cât și Vlad, ani de-a rândul.
La ultimul control înainte de-a naște, mi-am întrebat medicul care a urmărit evoluția sarcinii (de fapt, a ambelor) dacă va trebui să îl anunț când merg la spital, asta în cazul în care momentul va fi mai repede decât cel anticipat. Mi-a spus că managerul a rugat medicii să nu mai meargă dacă nu sunt de gardă, chiar dacă e vorba de pacientele lor, și că el respectă această solicitare, mai ales pentru că practica nu e tocmai legală. Răspunsul lui m-a făcut să îl respect și mai mult, pentru că mi-a spus, cu alte cuvinte, că nu are nevoie de mită: îi ajunge salariul și ce încasează de la cabinetul particular.
Așa că am născut asistată de un alt medic, și nu i-am dat nicio atenție pentru asta.
Mi-ar plăcea ca fiecare mamă care naște să știe că o mulțumire este de ajuns, că nu trebuie să se simtă obligată să împingă un plic în buzunarul medicului, că bănuții ăia ar trebui să fie cheltuiți pentru a asigura cele necesare bebelușului.

Leave your comment