Azi e una din acele zile în care îmi reamintesc de prima sarcină și de nașterea înainte de termen. E ziua în care sunt din nou mulțumitoare pentru faptul că sarcina a fost destul de înaintată, iar bebelușul destul de dezvoltat încât să nu fie necesară plasarea în incubator.
Era o zi de duminică. Tocmai ne întorseserăm din Cîmpia Turzii când mi s-a “rupt apa”. Am ajuns la spital undeva după ora 20:00. După consult, medicul mi-a zis că e totul în ordine și că până dimineața la 03:00 aveam să nasc. M-a apucat groaza, după calcule sarcina era undeva în săptămâna 34-35. Era prima mea sarcină, nu avusesem nicio problemă pe parcursul acesteia și totuși… se întâmpla asta!
Medicul a fost super OK, mi-a vorbit extrem de sigur pe el, a și glumit cu noi, în încercarea de a ne detensiona.
Travaliul a durat vreo 30 minute, iar la ora 01:30 Ioana a venit pe lume. O mogâldeață ce cântărea mai puțin de 2 kile jum’ate era în brațele mele și mi-a umplut inima de sentimente ce nu pot fi puse în cuvinte.
Mereu ne-am zis că Ioana s-a grăbit să vină pentru că are prea multă iubire de oferit. Cei ce o cunosc vor fi de acord cu mine că puiul meu iubește oamenii. Pur și simplu. Are o îmbrățișare pentru fiecare, cuvinte pline cu dragoste și încurajări.
Privind-o, sunt mereu recunoscătoare că a fost de la început puternică, a fost o luptătoare.
Mă gândesc cu inima strânsă la părinții ai căror copii se grăbesc mai tare decât Ioana. Copii de jumătate de kilogram ce luptă cu o forță de neimaginat să depășească orice bariere și să crească îndeajuns pentru a merge, alături de părinții lor, acasă.
Pentru ei și cu Ioana în gând croșetez, de câteva luni, caracatițe. Micii “războinici” au nevoie de toate armele pentru a câștiga lupta. Pun în fiecare caracatiță puțin din mine și îmi place să cred că prin ele ajung la copilașii născuți prematur și la părinții lor toate gândurile mele de bine, încurajările și dragostea.
Azi, de Ziua Mondială a Prematurității, îmi doresc să văd o schimbare în întregul sistem de sănătate din țară, îmi doresc să văd că acești luptători sunt supravegheați și tratați de echipe de profesioniști în spitale cu aparatură potrivită nevoilor lor. Îmi doresc să văd că atât ei, prematurii, cât și părinții și cadrele medicale, sunt înconjurați de iubire și optimism, de care au atâta nevoie!
