Simt încă magia care m-a învăluit aseară… Days of wine and roses, un concert de jazz a cărui protagoniști au fost Ana Maria Galea (voce), Daniel Csikos (pian) și Ciprian Parghel (contrabas) nu putea fi decât o reușită, din punctul nostru de vedere. 
Pe Ana Maria Galea și Daniel Csikos i-am văzut și ascultat de mai multe ori până acum, deci mergeam oarecum „la sigur”, iar atmosfera caldă și prietenoasă pe care o are Teatru 74 a dat un plus de valoare serii.

Am savurat fiecare clipă, și suntem recunoscători că Alexa, la cele 7 luni ale ei, a avut răbdare cale de câteva zeci de minute din timpul concertului. Nici nu ne așteptam să reziste până la final, dar ne doream nespus să ajungem.
Suntem printre cei care regretă conceretele ce aveau loc la Amfiteatrul din Piața Teatrului și sperăm să mai avem parte de asemenea evenimente în viitorul apropiat.
Până atunci, însă… recomand cu cea mai mare căldură concertele susținute de Ana Maria Galea și Daniel Csikos, alături de diverși artiști care îi acompaniază. Dacă îți place acest gen muzical sau dacă ești măcar curios cum arată niște oameni care pun pasiune în ceea ce fac, emanând prin fiecare por iubirea pentru muzică, atunci e musai să fii în sală cu proxima ocazie!
Click pentru imagini

2017 a fost cu de toate: cu bucurii, tristețe, împliniri și iubire.
A fost un an al schimbărilor, iar pentru multe dintre acestea sunt mulțumitoare.
În viața noastră a venit Alexa, un suflețel atât de drag! Veselă, haioasă, cu o mutriță ce trădează o persoană mereu dornică de a face noi ghidușii, și-a făcut cu ușurință loc în inimile noastre. Total diferită de Ioana, se completează una pe cealaltă și formează un tot perfect!
Am cunoscut oameni noi, am revăzut pe câțiva dragi și ne-am luat rămas-bun de la cea care a avut, poate, cel mai mare rol în formarea celui care mi-a devenit soț. Bunica lui Vlad a plecat spre stele la vârsta de 92 de ani, lăsând un gol uriaș în inimile noastre. Mi-ar fi plăcut să îi mulțumesc pentru munca extraordinară pe care a făcut-o prin creșterea și educarea unicului ei nepot, dar știa și ea ce om deosebit a devenit iubitul meu și tatăl strănepoatelor ei.
Am o profundă recunoștință și extrem de multă iubire pentru nașii Alexei, care mi-au fost alături pe parcursul unei sarcini nu tocmai ușoare. Mi-au arătat că sunt acolo pentru mine, pentru noi, și știu că prezența lor în viața noastră nu e întâmplătoare.
Mulțumesc pentru șansa de a organiza și de a duce la bun-sfârșit o serie de campanii umanitare alături de Grig, un om minunat și cu inima plină de dragoste pentru cei din jurul său. Alături de el și de Vlad, și cu sprijinul unor oameni deosebiți, care ne-au susținut la fiecare pas, am reușit să ajungem la mai mulți copii și adulți cărora soarta a uitat să le zâmbească.
2017 a fost un an în care am învățat extrem de multe lucruri noi; am râs, am plâns, am ajutat, am cutezat, am izbândit… și-am mulțumit.
La mulți ani, 2018!

…din seria „spend some quality time with your kids”

În fiecare an, înainte de vacanța de Crăciun, la școala Ioanei se organizează un târg cu tematică specifică sărbătorilor de iarnă.
Ne-am pregătit și în acest an cu ornamente, iar în cele ce urmează m-am gândit să vă împărtășesc pașii pe care trebuie să îi urmați dacă vreți să faceți niște pitici.

Aveți nevoie de:
-conuri de pin
-nuci
-vopsea roșie (sau altă culoare, după preferințe)
-sclipici argintiu (sau altă culoare)
-aracet
-pom-pom pentru nas
-fetru/pâslă sau orice tip de material textil pentru coif
-pensule
-pistol de lipit cu silicon – glue gun (Atenție! Pentru a preveni un accident, acest aparat va fi folosit doar de către un adult și nu va fi lăsat la îndemâna copiilor)

Începeți prin a lipi nuca pe „fundul” conului de pin cu ajutorul unui glue gun – astfel veți forma piticul. Pictați conul în culoarea aleasă – noi am folosit roșu.
Lăsați puțin să se usuce, după care aplicați un strat de aracet – pregătiți „terenul” pentru aplicarea lipiciului.
În această etapă va trebui să lucrați mai repejor, pentru a nu se usca aracetul înainte ca sclipiciul să se fi „prins”. Cel mai bine ar fi să luați fiecare pitic pe rând: aplicați aracetul, apoi sclipiciul de culoarea aleasă, puneți la uscat și treceți la următorul.
În timp ce corpul sclipicios al piticului se uscucă, se poate trece la confecționat coifurile: noi am folosit pâslă roșie, comercializată la metru (are preț mai bun decât cea de dimensiunea unei coli A4).
Coifurile trebuie să fie de dimensiuni potrivite, astfel încât să poată fi puse cu ușurință pe cap și să nu fie nevoie să le forțați.
Aplicați siliconul pe creștetul capului, apoi apucați coiful aproximativ de la jumătate și apăsați-l pe cap – astfel se va forma un efect de „șifonat”.
Aplicați nasul la baza coifului și papionul la îmbinarea între cap și corp.
Gata!

Azi e una din acele zile în care îmi reamintesc de prima sarcină și de nașterea înainte de termen. E ziua în care sunt din nou mulțumitoare pentru faptul că sarcina a fost destul de înaintată, iar bebelușul destul de dezvoltat încât să nu fie necesară plasarea în incubator.
Era o zi de duminică. Tocmai ne întorseserăm din Cîmpia Turzii când mi s-a “rupt apa”. Am ajuns la spital undeva după ora 20:00. După consult, medicul mi-a zis că e totul în ordine și că până dimineața la 03:00 aveam să nasc. M-a apucat groaza, după calcule sarcina era undeva în săptămâna 34-35. Era prima mea sarcină, nu avusesem nicio problemă pe parcursul acesteia și totuși… se întâmpla asta!
Medicul a fost super OK, mi-a vorbit extrem de sigur pe el, a și glumit cu noi, în încercarea de a ne detensiona.
Travaliul a durat vreo 30 minute, iar la ora 01:30 Ioana a venit pe lume. O mogâldeață ce cântărea mai puțin de 2 kile jum’ate era în brațele mele și mi-a umplut inima de sentimente ce nu pot fi puse în cuvinte.
Mereu ne-am zis că Ioana s-a grăbit să vină pentru că are prea multă iubire de oferit. Cei ce o cunosc vor fi de acord cu mine că puiul meu iubește oamenii. Pur și simplu. Are o îmbrățișare pentru fiecare, cuvinte pline cu dragoste și încurajări.
Privind-o, sunt mereu recunoscătoare că a fost de la început puternică, a fost o luptătoare.

Mă gândesc cu inima strânsă la părinții ai căror copii se grăbesc mai tare decât Ioana. Copii de jumătate de kilogram ce luptă cu o forță de neimaginat să depășească orice bariere și să crească îndeajuns pentru a merge, alături de părinții lor, acasă.
Pentru ei și cu Ioana în gând croșetez, de câteva luni, caracatițe. Micii “războinici” au nevoie de toate armele pentru a câștiga lupta. Pun în fiecare caracatiță puțin din mine și îmi place să cred că prin ele ajung la copilașii născuți prematur și la părinții lor toate gândurile mele de bine, încurajările și dragostea.
Azi, de Ziua Mondială a Prematurității, îmi doresc să văd o schimbare în întregul sistem de sănătate din țară, îmi doresc să văd că acești luptători sunt supravegheați și tratați de echipe de profesioniști în spitale cu aparatură potrivită nevoilor lor. Îmi doresc să văd că atât ei, prematurii, cât și părinții și cadrele medicale, sunt înconjurați de iubire și optimism, de care au atâta nevoie!

Ne plac gadget-urile, ne plac electronicele și ne plac electrocasnicele.
Cred că dacă ne-am putea permite, am fi înconjurați de roboței și aparatură de toate mărimile și formele, și nici nu ar conta foarte mult dacă sunt într-adevăr utile. Eu știu că m-aș opri la un punct, însă Vlad are alte limite. Spre exemplu: de când au apărut pe piață, îmi reamintește ocazional de aspiratoarele inteligente, acele chestii de dimensiuni relativ reduse care știu să curețe singure podelele. Îl atrage nu funcția în sine, ci modalitatea prin care funcționează. Eu, în schimb, mă gândesc la partea practică. Oricare ar fi motivul pentru care ni-l dorim, va trebui să mai aștepte puțin.
Până atunci, ne îndreptăm atenția spre obiectele ceva mai ușor de obținut 😉 Cred că una din cele mai bune investiții din ultima perioadă a fost mopul cu aburi. Îmi pare extrem de friendly atât cu noi, cât și cu natura. Da, consumă energie electrică, dar pe de altă parte am renunțat la substanțele chimice pe care le foloseam pentru igienizarea gresiei, a parchetului și chiar a covoarelor. Pentru că minunăția asta poate fi folosită chiar și pentru a le curăța pe cele din urmă. Desigur, nu am renunțat la spălarea clasică a covoarelor, dar aceasta se întâmplă de maximum două ori pe an. În rest, mopul cu aburi este soluția, având înclus un dispozitiv special pentru a putea fi folosit la această activitate.

La gresie, e altă poveste: iubesc și urăsc gresia mată. Arată mai mișto decât cea lucioasă, nu alunecă, însă e magnet de praf, pe care îl ține încăpățânată în pori. Cu mopul clasic simțeam la un moment dat că nu mai răzbesc, foloseam diverse produse cu sau fără clor, ajunsesem să dau chiar și cu soluție de curățat aragazul. Acum, e de ajuns să pun apă în rezervor. Pe lângă faptul că suprafețele se curăță în profunzime și se usucă mai repede, am și bonus: aburul rezolvă și eterna problemă a rosturilor. 
Cum toate sunt cu bune și rele, mopul nostru are și un minus: ajunge cu dificultate (și chiar deloc) în colțuri. Dar am găsit deja soluția! Există dispozitive speciale pentru zone greu accesibile, așa că știu care e următoarea investiție 😉